Procedura de achiziție pentru construirea noii centrale pe gaze de la Ișalnița a fost anulată pentru a doua oară consecutiv. Prima licitație fusese suspendată în noiembrie 2024 din lipsă de ofertanți, iar cea de-a doua, lansată în martie 2025, a eșuat din motive tehnice.
Compania de proiect a anunțat că procedura a fost anulată automat deoarece, până la termenul-limită, niciunul dintre ofertanții înscriși nu a criptat oferta financiară și nu a răspuns complet la factorii de evaluare electronici. Practic, nicio ofertă nu a fost considerată validă în sistemul SEAP.
În paralel, un alt proiect major al Complexului Energetic Oltenia – centrala pe gaze de la Turceni, cu o putere instalată estimată la 475 MW – se află în etapa de depunere a ofertelor, termenul-limită fiind luni, 2 februarie. Investiția este dezvoltată printr-un parteneriat între CEO și Tinmar Energy, fiecare deținând câte 50% din acțiuni.
Între timp, compania a început lucrările necesare pentru racordarea la rețea a celor două viitoare centrale pe gaze, de la Turceni și Ișalnița.
Ambele proiecte sunt însă puternic întârziate față de calendarul asumat de România în fața Comisiei Europene prin Planul de restructurare și decarbonare a CEO. Întârzierile au determinat statul român să renegocieze la Bruxelles amânarea închiderii termocentralelor pe lignit din Oltenia.
Cele două investiții beneficiază de finanțări nerambursabile prin Fondul de Modernizare, în valoare totală de peste 2 miliarde de lei. Contractele de finanțare au fost semnate în iulie 2023 (pentru Turceni – 831,4 milioane lei) și în februarie 2024 (pentru Ișalnița – 1,26 miliarde lei). Între timp, însă, costurile estimate au crescut semnificativ: la licitațiile actuale, valoarea contractului pentru Turceni este de 2,66 miliarde lei, iar pentru Ișalnița de 3,77 miliarde lei.























