Trei tineri, cercetați pentru infracțiuni silvice: peste 67 de metri cubi de cherestea transportați ilegal

26

Trei tineri sunt cercetați de polițiștii gorjeni pentru comiterea unor infracțiuni silvice, doi dintre aceștia fiind administratori de firme, iar cel de-al treilea conducător auto.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, la data de 16 ianuarie, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier s-au sesizat cu privire la un transport ilegal de material lemnos desfășurat în intervalul 15 ianuarie, ora 17:15 – 16 ianuarie, ora 01:29. Un tânăr de 24 de ani, în calitate de șofer al unei societăți comerciale din comuna Jabelnița, județul Mureș, împreună cu administratorul firmei, de aceeași vârstă, ar fi transportat un volum total de 67,43 metri cubi de cherestea fără proveniență legală.

Materialul lemnos a fost transportat la punctul de lucru al unei societăți comerciale din comuna Bâlteni, județul Gorj, deși în avizele de însoțire erau menționați ca destinatari persoane fizice. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că, în colaborare cu un alt tânăr de 25 de ani, administrator al unei firme cu obiect de activitate comercializarea materialului lemnos, cheresteaua ar fi fost descărcată fără a fi introdusă în gestiunea societății prin aplicația SUMAL 2.0 – Registrul Electronic, scopul fiind comercializarea acesteia fără documente legale.

În urma cercetărilor, cei trei suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de transport ilegal de material lemnos, complicitate la transport ilegal și introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice în sistemul informațional integrat pentru păduri.

Ulterior, aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Totodată, polițiștii au indisponibilizat întreaga cantitate de cherestea, precum și autovehiculul utilizat pentru transport.