Oamenii legii efectuează percheziții la sediul Primăriei comunei Câlnic și la alte adrese într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și delapidare.
„La data de 10 noiembrie 2026, începând cu ora 06:00, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj pun în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Gorj, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și delapidare.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2026, o unitate administrativ-teritorială, prin ordonatorul de credite, ar fi efectuat plăți către o societate comercială, cu titlu de decontare a unor servicii de pază care, în realitate, nu ar fi fost prestate.
Prejudiciul cauzat urmează să fie stabilit în urma cercetărilor.
Activitățile sunt desfășurate pentru administrarea probatoriului și documentarea întregii activități infracționale”, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.























