Handbalistele de la CSM Târgu Jiu au terminat la egalitate meciul de duminică, 26-26 (12-13), disputat în deplasare la formația HC Zalău. Partida a contat pentru etapa a 8-a a Ligii Florilor.
Echipa condusă de Liviu Andrieș a suferit, în special în a doua repriză, când gazdele s-au desprins la 5 goluri. Distanța dintre cele două formații s-a conturat pe fondul ratărilor inexplicabile ale gorjencelor, care au lovit bara de trei ori și au irosit mai multe situații de unu la unu.
În ciuda unui joc mai puțin reușit, oaspetele au redus din ecart pe final și au profitat de două ratări consecutive ale trupei din Sălaj.
Parada Tamarei Kostic le-a oferit un ultim atac gorjencelor, la 26-25. Aitana Santos a fost trântită în semicercul advers la ultima acțiune ofensivă a meciului, iar Ema Hrvatin a transformat aruncarea de la 7 metri obținută de jucătoarea spaniolă.
Paulina Buforn a reușit 5 goluri pentru CSM Târgu Jiu, fiind cea mai bună marcatoare din tabăra alb-albastrelor.
După joc, antrenorul secund, Andrei Enache, a apreciat importanța rezultatului, dar a subliniat și slăbiciunile gorjencelor.
”A fost un meci de mare luptă, în care am ratat foarte mult. Din fericire pentru noi, am reușit să revenim pe final și să luăm un punct care va conta foarte mult în economia clasamentului la final de campionat. Cu toate astea trebuie să facem o analiză foarte atentă a tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele 3 etape, perioadă în care am reușit să obținem puncte importante, dar am avut foarte multe greșeli și ratări din situații clare cu portarul pe care trebuie să le remediem”, a spus Enache
CSM TÂRGU JIU: Andriyana Naumenko, Iulia Eiler, Alessia Cișmașu, Ema Hrvatin 3g, Tamara Kostic 5i, Aitana Santos 4g, Larisa Șerban, Mirabela Perianu 1g, Ira Berca 2g, Paulina Buforn 5g, Andreea Chiricuță 4g, Anastasija Babovic 4i, Florența Dumbrăvean 4g, Valentina Bardac 1g, Raluca Nicolae 2g. Antrenor principal: Liviu Andrieș. Antrenor secund: Andrei Enache. Antrenor cu portarii: Grigore Albici.
Cu acest rezultat de egalitate, trupa gorjeană a acumulat 7 puncte și este pe locul 9. Urmează, pe 11 noiembrie, meciul cu campioana Gloria Bistrița, dar partida se joacă fără spectatori.























