CSM Târgu Jiu a debutat cu victorie în noul sezon al Ligii 3 de fotbal, după un meci spectaculos, cu răsturnări de situație și eliminări. Gorjenii s-au impus, sâmbătă, pe terenul formației Oltul Curtișoara, 2-3 (1-1). Mari Habet a deschis scorul după un penalty obținut de Denis Bucur (min.15), dar gazdele au întors scorul până în minutul 53, după reușitele semnate de Marius Șofran și Romeo Niță.
Au urmat eliminări și alte două goluri.
În minutul 70, Alexandru Dinu, de la Curtișoara, a văzut al doilea cartonaș galben și a părăsit terenul de joc, dar CSM a avut avantaj numeric doar două minute, Elton da Silva fiind trimis, și el, la cabine pentru cumul de cartonașe.
Chiar și așa, oaspeții au avut puterea să răstoarne rezultatul pe final.
Mai întâi a punctat Denis Bucur (min.77), cu un șut de la peste 20 de metri, iar Bebeto Lupuleț (min.90+2) a lovit în prelungiri , după un assist al lui Albert Voinea.
Într-o zi în care unele lucruri nu au funcționat, Mario Găman a apreciat combativitatea și implicarea elevilor săi. De menționat că antrenorul principal nu s-a putut baza pe două piese “grele”: Adelin Pîrcălabu și Denis Brînzan.
”Un meci foarte greu, cu multă intensitate, răsturnări de situație și două cartonașe roșii de fiecare parte. Un joc în care am făcut și foarte multe greșeli în organizarea defensivă, lucruri pe care trebuie să le analizăm și să le corectăm. Dar, dincolo de toate acestea, rămâne un lucru extrem de important: am crezut până la final! Felicit toți jucătorii pentru evoluție, implicare și pentru faptul că au continuat să lupte chiar și în momentele dificile. Am trecut peste toate obstacolele de astăzi și ne întoarcem acasă cu cele 3 puncte. Mergem înainte, cu încredere și cu dorința de a deveni mai buni de la meci la meci!”, a spus Găman.
CSM TÂRGU JIU: Alexandru Oprița – Elton Da Silva, Răzvan Lazăr(min.64 Teodor Chirițoiu), Bogdan Brășfăleanu, Alexandru Lăpădat, Albert Filip, Florin Șantia(min.64 Alexandru Stăpan), Marian Habet(cpt.), Denis Bucur(min.93 Nicholas Geană), Gabriel Dodoi(min.64 Albert Voinea), Bebeto. Pe banca de rezerve s-au aflat: Alexandru Șocu – Mario Lupulescu, Tudor Pătrășcoiu, Adrian Cărămidaru, Cristian Cioc. Antrenor principal: Mario Găman. Antrenor secund: Dan Staicu. Antrenor secund: Sorin Vintilescu. Antrenor secund: Florin Popete. Antrenor cu portarii: Dorin Hîrsu. Kinetoterapeut: Mihai Croicu. Delegat: Daniel Popescu.
Etapa viitoare, în primul meci pe teren propriu din acest sezon, CSM Târgu Jiu primește vizita ACSO Filiași. Partida este programată pentru vineri, 4 septembrie, de la ora 20.00.






















