Senatorul Cristinel Rujan, despre incompatibilitatea angajaților la stat: „Propunerea legislativă a fost dezbătută numai în comisiile de administrație“

0

Senatorul Cristinel Rujan, președintele Comisiei Juridice, a precizat că propunerea legislativă care a stabilit incompatibilitatea persoanelor angajate în instituțiile statului cu statutul de ales local nu a fost dezbătută în cadrul Comisiei Juridice pe care o conduce: „Actul normativ, care a modificat Codul administrativ în privința personalului contractual din administrația publică referitor la incompatibilități, a avut o eroare, care producea efecte negative pentru toți angajații cu contract individual de muncă. Propunerea legislativă a fost dezbătută numai în comisiile de administrație a celor două camere ale Parlamentului și s-a adoptat cu acel articol 550, ale cărei efecte nu au fost previzionate“.

Cristinel Rujan a precizat că PSD a reacționat rapid și că a abrogat provederea legislativă, care a dat naștere la multe controverse: „Foarte important este că PSD a sesizat acest aspect și a reacționat rapid, abrogarea textului fiind adoptată de Parlament. Urmează ca Președintele României să promulge legea și personalul contractual aflat în asemenea situații juridice să fie protejat legal.
Nu a fost vorba doar de consilierii locali ori județeni, ci de toți angajații cu contract individual de muncă, care vor să presteze activități in baza celui de-al doilea contract de muncă în sistemul public sau privat, potrivit Codului muncii“.

Senatorul PSD spune că aleșii locali care au demisionat s-au grăbit: „Referitor la cei care au demisionat, eu cred că s-au grăbit și, din păcate, nu vor mai putea reveni asupra acestui act de voință unilateral“.