Procurorii DNA anchetează dispariția unei linii de cale ferată de peste 4,6 km în Gorj, care făcea legătura cu UM Sadu

6

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au deschis o anchetă amplă după ce a dispărut complet o linie de cale ferată cu o lungime de peste 4,6 kilometri, care lega Uzina Mecanică Sadu de Gara Bumbești-Jiu.

Infrastructura feroviară, considerată strategică pentru transportul armamentului și muniției produse la uzină, a dispărut în totalitate, conform informațiilor publicate de As în Gorj.

Ancheta a fost declanșată după ce reprezentanții Uzinei Mecanice Sadu au solicitat documente oficiale privind această cale ferată. Solicitarea survine în contextul în care societatea se pregătește să semneze un contract important pentru producția de muniție cu o companie din Statele Unite.

Potrivit datelor preliminare, calea ferată ar fi fost predată în urmă cu aproximativ 16 ani Parcului Industrial din zonă. Ulterior, aceasta a fost desființată fără avizul Ministerului Transporturilor și fără autorizație de demolare emisă de Primăria orașului Bumbești-Jiu.

În cadrul cercetărilor, procurorii DNA Craiova au cerut recent mai multe documente de la Uzina Mecanică Sadu pentru a stabili exact împrejurările în care infrastructura feroviară a fost demontată și a dispărut.

Până la clarificarea situației și, eventual, refacerea liniei, transportul muniției produse la Sadu se realizează exclusiv pe cale rutieră, cu camioane speciale.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție și abuz în serviciu, procurorii urmând să stabilească cine poartă răspunderea pentru dispariția acestei infrastructuri strategice.