Nu mai puțin de 15 localități din Gorj se aflau duminică în scenariul roșu, rata de infectare fiind mai mare de 3. Este cazul localităților Stănești, Stoina, Turcinești, Lelești, Bengești-Ciocadia, Godinești, Municipiul Motru, Runcu, Căpreni, Stejari, Municipiul Târgu Jiu, Drăguțești, Prigoria, Cîlnic și Bumbești-Jiu.
În primele trei comune, incidența cazurilor de coronavirus depășește 4 la mia de locuitori. Astfel, circulaţia în afara locuinţei este permisă până la ora 22.00, în timpul săptămânii, iar activitatea operatorilor care desfăşoară activităţi de comerţ în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, se va desfăşura până la ora 21.00.
În zilele de vineri, sâmbătă şi duminică circulaţia în afara locuinţei este permisă până la ora 20.00, iar activitatea operatorilor economici până la ora 18.00.
Se suspendă activitatea sălilor de sport. Restricţiile se aplică până când rata de infectare scade sub 3,5 la mia de locuitori.