Salariul mediu net s-a majorat, în octombrie, cu 16 lei până la valoarea de 2.392 de lei

Câștigul salarial mediu nominal net a crescut, în octombrie, cu 16 lei (+0,7%), până la valoarea de 2.392 de lei, în comparație cu luna anterioară, în timp ce salariul mediu nominal brut s-a majorat cu 0,7% și a ajuns la 3.327 lei, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate luni.

În acest context, valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice), respectiv 6.054 de lei, iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.415 lei).

Potrivit sursei citate, în octombrie 2017 vs septembrie 2017, creșterile câștigului salarial mediu net s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru performanțe deosebite), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou), dar și realizărilor de producții sau încasărilor mai mari (funcție de contracte).

Lasă un răspuns