PSD dă în judecată PNL pentru furt intelectual

downloadPNL va fi acționat în instanță săptămâna viitoare de PSD, a anunțat vineri, într-o conferință de presă, Liviu Dragnea, liderul social-democrat.  În aceste zile, avocații social-democraților lucrează la plângerea care va fi depusă pentru furt intelectual. PSD-iștii sunt nemulțumiți și susțin că cei de la PNL le-au copiat sloganul, pe care, susține Liviu Dragea, l-au înregistrat la OSIM. Este vorba de sintagma „Îndrăznește să crezi în România”. Social-democrații susțin că PNL a încălcat legea și pentru că, pe de altă parte, a folosit imaginea unui copil în ilustrația video de campanie fără să aibă acordul părinților. 

Acest slogan al nostru a fost conceput și realizat cu mult timp înainte. Ce au făcut cei de la PNL? L-au furat efectiv. Au scris acolo Îndrăznește să crezi în România cu oameni cinstiți. Păi ce oameni cinstiți sunt ăștia, cu oameni care fură? Noi vorbim de infracțiuni pentru care probabil nu sunt absolut convins că nu vor da socoteală, că îl au acolo pe tătuca care îi protejează”, a declarat vineri Liviu Dragnea, într-o conferință de presă.

Lasă un răspuns