Proiect: Șoferii să rămână fără carnet și dacă nu achită amenda în 30 de zile

Șoferii ar putea rămâne fără permis dacă nu achită amenzile în termen de 30 de zile, prevede o propunere legislativă pentru completarea art. 103 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, depusă la Parlament de deputatul PSD Mihai Weber, relatează Agerpres.

Conducătorii auto aflați într-o astfel de situație își pot recupera permisul dacă vor prezenta dovada că au plătit amenda.

Astfel, articolul 103 din OUG 195/2002, care reglementează răspunderea contravențională, se va completa cu un nou alineat conform căruia se va dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule și tractoare agricole sau forestiere și în cazul neachitării în termen de 30 de zile a amenzilor privind circulația pe drumurile publice.

Conform propunerii legislative, autoritatea emitentă a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce operează la 30 de zile de la data săvârșirii contravenției. Suspendarea încetează la data depunerii dovezii de achitare a amenzilor restante.

Sursa: Digi24.ro

Lasă un răspuns