Oportunitate pentru liceenii români de a studia într-un liceu american

Liceenii români pot aplica pentru programul de schimb de experiență FLEX finanțat de Departamentul de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii, care își propune să ofere tinerilor ocazia de a trăi în cadrul unei familii americane și de a studia într-un liceu american pe parcursul anului școlar 2018 – 2019, conform Agerpres.

Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educație Internațională (American Councils for International Education) și de Ministerul Educației Naționale, invită liceenii cu cetățenie română să participe la programul Future Leaders Exchange Program (FLEX) 2018 — 2019. (…) Participarea la programul FLEX, aflat la al treilea an de existență în România, este gratuită. În primii doi ani de implementare, FLEX România a oferit burse unui număr de 49 de liceeni români din diferite județe ale țării, care au locuit și învățat în Statele Unite ale Americii, în state precum Washington, Texas, Colorado, California, Ohio, Pennsylvania sau Maine. Programul se adresează în egală măsură și liceenilor cu dizabilități, care sunt invitați să candideze online”, se arată într-un comunicat.

Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992, fiind în al 25-lea an de existență.

Lasă un răspuns