Ministrul Toma Petcu, despre accidentul din Mina Lupeni: Vom declanșa propria anchetă

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat vineri, într-o conferință de presă organizată la Târgu-Jiu, că ministerul pe care îl conduce va declanșa o anchetă proprie pentru a stabili împrejurările în care a avut loc evenimentul de la Mina Lupeni, în urma căruia doi mineri au murit, iar un al treilea a fost rănit.

„O informare scurtă au făcut, am stabilit ca în baza informării să creăm o comisie, dar vreau să creez această comisie după ce se finalizează și se înaintează raportul ITM. Dacă aș trimite eu o comisie de la minister care să înceapă să pună întrebări în același timp și eventual să avem și răspunsuri în același timp cu ancheta pe care ar avea-o ITM, s-ar putea interpreta și de ITM și de către Parchet că vrem într-un fel să influențăm sau să ducem ancheta lor într-o direcție. Așteptăm să comunice raportul ITM-ul către Parchet, după aceea vom declanșa și noi propria noastră anchetă. Am cerut Consiliului de Administrație al complexului și conducerii să aibă o întâlnire de analiză, să vadă dacă au fost unele lucruri care au putea fi prevenite, de ce nu s-au prevenit, să se ia acele măsuri de îndreptare”, a precizat Toma Petcu.

Lasă un răspuns