Ion Călinoiu, condamnat definitiv. Florin Cârciumaru îi caută funcție de conducere

Ion Călinoiu a fost condamnat definitiv la patru luni de închisoare cu suspendare. Fostul președinte al Consiliului Județean a fost judecat pentru fals în înscrisuri în formă continuată. Chiar și cu o condamnare finală, Călinoiu este susținut pentru o funcție de conducere. Senatorul Florin Cârciumaru i-a deschis mai multe uși și îl așteaptă să decidă ce post își dorește. În continuare, Călinoiu îl consiliază pe actualul președinte al Consiliului Județean, Cosmin Popescu.

Sentința care a fost dată în prima fază de Judecătoria Târgu Jiu, de condamnare cu suspendare, a rămas definitivă la Craiova. Este vorba despre o pedeapsă de patru luni de închisoare cu suspendare. A primit de asemenea, un termen de supraveghere de doi ani. În fața instanței, Ion Călinoiu a susținut că se face vinovat de nedeclararea sumelor, însă nu a avut niciodată intenția de a-și acoperi presupuse încălcări de lege. Sumele de 600, respectiv 800 de lei, au fost insesizabile, susține el, ca sporire a veniturilor. În următorii doi ani, fostul președinte al Consiliului Județean are mai multe obligații:

  1. a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta;
  2. b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
  3. c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
  4. d) să comunice schimbarea locului de muncă;
  5. e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă (Sursa: Curtea de Apel Craiova)

Lasă un răspuns