Festivalul Național de Umor și Caricatură ”Ion Cănăvoiu”, ediția  XXXI

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Gorj în parteneriat cu Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj, Asociația Națională a Caricaturiștilor din România, Cenaclul ,,HOHOTE” Târgu Jiu, Consiliul Local și Primăria Runcu, Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului”, Muzeul Județean “Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu organizează Festivalul Național de Umor și Caricatură ”Ion Cănăvoiu” ediția XXXI în perioada 10-12 noiembrie 2023.

Ajuns la cea de-a 31-a ediţie, festivalul îl omagiază pe Ion Cănăvoiu (1939 – 1992), născut în satul Runcu, judetul Gorj, poet, prozator, traducător și epigramist.

În perioada Facultății de Litere din București, Ion Cănăvoiu a debutat cu poezie. A inițiat editarea unei publicații de satiră și umor, revistă la care era director, finanțator, editor, redactor și chiar difuzor. S-a stins din viață la 22 octombrie 1992 la Târgu – Jiu.

Din dorința de a continua tradiția unui festival de creație umoristică al cărui impact național a fost dovedit în cele 30 ediții desfășurate până acum, pentru ediția din acest an organizatorii vin cu unele din cele mai mari premii acordate la un festival de umor din țară, dar și cu o structură nouă.

Unul dintre punctele forte este constiutit de faptul că festivalul reuşeşte să aducă la Târgu  Jiu nume de cel mai înalt nivel în domeniu, atât ca participanţi, cât şi ca juriu, ceea ce permite accesul publicului la cele mai bune creaţii literar-umoristice. În cadrul acestei ediții vor fi editate revista Hazul, revista Ceașca de Cafea și catalogul expoziției de caricatură.

Membrii Juriului Local sunt Grigore Dobreanu, Nicolae Dragoș și Ion Popescu Brădiceni.

Membrii Juriului Național sunt Petru Ioan Gârda, Janet Nică, Grigore Dobreanu. Președintele Juriului este Nicolae Dragoș.

Invitați în festival sunt caricaturiștii: Marian Avramescu, Cristinel Vecerda și Gabriel Rusu.

Manifestarea este deschisă umoriștilor profesioniști sau neprofesioniști, fără limită minimă sau maximă de vârstă, cu următoarele secțiuni:

  1. SECȚIUNI:
  2. Concurs de volum

Participă volumele de umor – epigramă, fabulă, proză scurtă/poezie umoristică – tipărite în perioada octombrie 2022 – octombrie 2023. Se vor trimite minim 2 exemplare din fiecare volum participant.

  1. Concurs de epigramă

Se concurează cu 10 epigrame, din care:

– 3 epigrame pe tema: substanțe

– 3 epigrame pe tema: parvenit

– 4 epigrame pe teme libere;

  1. Concurs de fabule/poezie umoristică

Se concurează cu 3 creații pe teme libere

  1. PREMII :
  2. Cea mai bună carte de umor a anului, 2 premii (epigramă, fabulă/ proză umoristică) în valoare de 1.500 lei fiecare, acordate de CJCPCT Gorj;
  3. Epigramă: – premiul I în valoare de 1000 lei, acordat de CJCPCT Gorj;

– premiul II în valoare de 750 lei, acordat de CJCPCT Gorj;

– premiul III în valoare de 500 lei acordat de Primăria Runcu;

– 2 mențiuni în valoare de 250 lei fiecare, acordate de CJCPCT Gorj

  1. Fabulă/ Poezie umoristică:

– premiul I în valoare de 1000 lei, acordat de CJCPCT Gorj;

– premiul II în valoare de 750 lei acordat de CJCPCT Gorj;

– premiul III în valoare de 500 lei acordat de Primăria Runcu;

– 2 mențiuni în valoare de 250 lei fiecare, acordate de CJCPCT Gorj

  1. Salon de Caricatură: 2 premii în valoare de 500 lei fiecare, acordate de CJCPCT Gorj;
  2. Premii speciale: 4 premii, în valoare de 500 lei fiecare, acordate de CJCPCT Gorj unor promotori ai creației umoristice.
  3. ALTE PRECIZÃRI:
  4. Lucrările vor fi transmise on line pana la data de 25 octombrie 2023 pe adresa de email: cultura@traditiigorj.ro, ori 3 exemplare în format clasic, pe adresa: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, 210135 Târgu-Jiu, Calea Eroilor, nr. 15, județul Gorj, cod poștal: 210135, cu mențiunea “Pentru Festivalul Național «Ion Cănăvoiu»”.
  5. În cazul în care lucrările vor fi trimise on line, secretul corespondenței nu va mai fi posibil, ca urmare concurenții sunt rugați să accepte ca pe antetul lucrărilor să înscrie un moto, iar numele și datele de contact să fie menționate în clar pe o pagină imediat următoare paginilor de concurs, exprimând pentru aceasta acordul în scris la finalul lucrărilor.
  6. Juriul, alcătuit din personalități consacrate ale epigramei românești, va anunța în cursul zilei de 1 noiembrie a.c. pe site-ul CJCPCT Gorj – traditiigorj.ro și prin e-mail laureații secțiunilor. Juriul are latitudinea redistribuirii premiilor.
  7. Laureații vor transmite copie după cartea de identitate precum și un extras de cont necesare operațiunilor de virare a sumei constituite ca premiu.
  8. Organizatorii vor transmite laureaților Diploma care va certifica performanța obținută la această ediție a Festivalului și își vor rezerva dreptul de a publica în revistele proprii unele lucrãri prezentate în concurs, fãrã sã acorde drepturi de autor. Lucrãrile participante intrã în arhiva Festivalului.

Festivalul se bucura, anul acesta, și de ajutorul urmatoarelor firme: Dacorex SRL, Fundația MIRFO, CTM Rânca Ski, Armeanca și Vlanisia, firme ce vor acoperi o parte din cheltuielile necesare bunei desfășurari a acestuia.

Festivitatea de premiere a Festivalului va avea loc în data de 12 noiembre 2023, în satul Bâlta, comuna Runcu, locul unde s-a născut epigramistul Ion Cănăvoiu.

NOTA: Transmiterea lucrărilor în Festival reprezintă atât dovada acceptării Regulamentului cât și asumarea obligativității respectării lui.