Trafic de cannabis și cocaină în Gorj

Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 43 de ani, din județul Timiș, bănuiți de trafic de droguri de risc, au fost reținuți pentru 24 de ore, în Gorj.

La data de 10 iunie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 4 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2021, doi dintre inculpați au achiziționat la intervale regulate de timp importante cantități de cannabis, de la un alt inculpat aflat pe raza municipiului Timișoara.

După transportarea drogurilor în municipiul Târgu Jiu, cei doi inculpați le porționau și ambalau, iar ulterior le comercializau în schimbul sumei de 70 lei/gram, către consumatori de pe raza județului Gorj.

La data de 09.06.2021, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Gorj și B.C.C.O. Timișoara au efectuat o acțiune de prindere în flagrant, pe raza municipiului Timișoara, a unui număr de trei inculpați în momentul în care efectuau operațiuni cu droguri de risc, ocazie în care au fost ridicate cantitățile de 1.505,87 grame cannabis și 7,60 grame cocaină, precum și două pistoale tip airsoft.

Ulterior, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Gorj și B.C.C.O. Timișoara, au efectuat un număr de 5 percheziții domiciliare, pe raza județelor Gorj și Timiș, ocazie în care au fost ridicate alte 1.223,36 grame cannabis, două cântare electronice de precizie, 16 comprimate de analgezice opioide, precum și sumele de 21.900 lei și 500 Euro.

La data de 10.06.2021, Tribunalul Gorj a dispus arestarea preventivă a celor 4 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul I.P.J. Gorj și al jandarmilor din cadrul I.J.J. „Tudor Vladimirescu” Gorj și B.S.I.J. Timișoara. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.