Șeful SANEPID Gorj, răpus de Covid. A rămas fără oxigen în ambulanță!

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Adrian Dobrin, șeful Sanepid Gorj, a fost răpus de COVID-19. Bărbatul, în vârsta de 48 de ani, se afla internat la Spitalul din Târgu-Cărbuneşti, însă sâmbătă seara, din cauza stării grave de sănătate, s-a decis transferarea lui la un spital din Capitală.

Între Horezu și Vâlcea, stația de oxigen a ambulanței care îl transporta s-a defectat și a fost dus la spitalul din Vâlcea.

Constantin Mitroi, șeful Ambulanței Gorj, a precizat că în perioada în care stația de oxigen nu a funcționat, echipajul de pe ambulanță l-a ventilat manual pe pacient.

„Pacientul nu a decedat în ambulanță, ci în Unitatea de Primiri Urgență a Spitalului de Urgență din Râmnicu Vâlcea, la două ore și jumătate după introducere în UPU. Deci, la 17:30, echipajul a ajuns la UPU Râmnicu Vâlcea, s-a încercat stabilizarea pacientului și s-a reușit. Ulterior, starea s-a deteriorat, iar la ora 20:00 a intrat în stop cardiorespirator, iar după manevrele de resuscitare nu s-a putut face nimic. Pacientul într-adevăr era pozitiv COVID și avea o pneumonie acută masivă severă bilaterală și mai multe alte diagnostice, era într-o stare foarte gravă și s-a preluat pe ventilator. La intrarea în Râmnicu Vâlcea a intervenit această defecțiune, s-a ars o siguranță în tabloul de bor al ambulanței, s-a trecut pe ventilare manuală și s-a dirijat direct către UPU, pentru a nu-i pune în pericol viața. Revizia tehnică a ambulanței se face anual, dar verificarea aparaturii medicale se face în fiecare dimineață și ori decât ori este nevoie”, a precizat Mitroi.

Adrian Dobrin este cel care a preluat primul caz de COVID depistat în România și l-a însoțit la Institutul Matei Balș.

Pe perioada stării de urgentă, el a ocupat funcția de director al Spitalului județean de Urgență Târgu Jiu.