Funcție-cadou pentru ex-vicele Popescu

Fostul viceprimar al municipiului Târgu Jiu, Aurel Popescu, a fost desemnat la șefia Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADIA) Gorj, începând cu data de 1 februarie.

Fostul director Cristian Pasti și-a înaintat demisia din funcție, din motive personale, spune Popescu. În ultimul timp, au fost numeroase presiuni în PSD pentru desemnarea lui Aurel Popescu la conducerea ADIA.

”Domnul Pasti și-a dat demisia din probleme personale. Postul a rămas vacant, iar ulterior au fost discuții în Comitetul Director al ADIA Gorj, luându-se această decizie ca eu să fiu noul director”, a spus Popescu.

Conform statutului „ADIA”, asociaţia are ca scop realizarea în comun a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii aferente şi serviciilor pe baza strategiei de dezvoltare a judeţului Gorj, cu scopul declarat de îmbunătăţire a calităţii serviciilor şi nu în ultimul rând de creştere a capacităţii de absorbţie a fondurilor externe nerambursabile pentru finanţarea investiţiilor.