Gorj: Amenzi de 40.000 lei, date în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în Gorj, sub coordonarea Instituției Prefectului, au avut loc 21 de acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

231 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat, în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.

În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate peste 1.500 de persoane, 145 de societăți comerciale/persoane fizice zautorizate/alte zone de interes, precum și peste 336 de autovehicule/ mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 421 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 48.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020. 104 persoane au fost sancționate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, după ora 23.00.
Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor.

Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.