Salarii scandaloase. Leafă de 5.600 lei pentru o spălătoreasă

Salarii de invidiat la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Spitalul a publicat pe site-ul instituției ultimele salarii primite de angajați. Astfel, o spălătoreasă a încasat în luna decembrie 5.676 de lei net, aproape dublu faţă de luna noiembrie.

O infirmieră a fost plătită cu 8.600 de lei, iar un brancardier a încasat în decembrie 7.227 de lei.

În schimb, salariul unei moașe a ajuns la 24.000 de lei, în vreme ce asistenții medicali au primit lefuri de peste 10.000 de lei. Și asta se explică pentru că, în luna decembrie, angajaţii au primit în plus unul sau două sporuri de risc COVID, bani de la Ministerul Sănătăţii

Despre salariul moașei, șefii spitalului spun că este vorba, de fapt, despre o eroare.

„Personalul din cadrul compartimentului ştate, când au introdus datele în calculator, în loc să bage 65% au băgat 650%. Şi atunci, salariul a explodat. S-a văzut eroarea după ce s-a făcut ştatul de plată şi nu mai puteam să intervenim, dar lunile următoare suma este recuperată. Deja doamna a virat o sumă din contul de salarii în contul spitalului”, a explicat managerul spitalului, Dumitru Vienescu, pentru Antena3.