Terenuri pentru tinerii fermieri

Fermierii în vârstă de până la 40 de ani au la dispoziție o nouă sesiune în care pot concesiona, fără licitație, terenuri în suprafață de cel mult 50 ha, din administrarea Agenției Domeniilor Statului (ADS). Sesiunea se încheie pe 29 ianuarie și este valabilă pe raza județelor Alba, Gorj, Ialomița, Neamț, Satu Mare, Timiș, Teleorman și Vâlcea.

Conform MADR, suprafețele de teren disponibile pentru contractare, precum și modul de desfășurare a procedurii se regăsesc pe site-ul Agenției Domeniilor Statului. În total, suprafața oferită spre concesionare este de aproape 1.400 de hectare.

Persoanele interesate pot depune solicitări la sediul ADS sau pe adresa de e-mail a instituției, până la data de 29 ianuarie.