Judecat pentru mituirea unui polițist

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui gorjean pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Conform probatoriului administrat în cauză, s-a reţinut că „inculpatul Ţ.V., în data de 10 octombrie 2020, i-a oferit agentului de poliţie M…  din cadrul Postului de Poliţie Săcelu suma de 5.000 lei, pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, în sensul să nu dea curs cercetărilor în dosarul nr. 709/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, în care inculpatul era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului”.

Procurorii anunță că punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană inculpată sau trimiterea în judecată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, dar aceste acţiuni ale procurorului nu sunt în măsură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază în continuare persoana inculpată, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive în cauză.