Marcel Ciolacu, vizită în Gorj: O zi plină de emoţie

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a efectuat vineri o vizită în judeţul Gorj, el având parte de o surpriză din partea social-democraților gorjeni. Aceștia i-au strâns laolaltă rudele originare din judeţ, din satul Ceauru, comuna Bălești.

Ulterior, şeful PSD a mers la Casa Memorială „Constantin Brâncuşi” din satul Hobiţa, comuna Peştişani.

„O zi plină de emoţie, nu am mai fost la Ceauru de şapte-opt ani, mi-au făcut o surpriză domnul primar şi cu prietenul meu Mihai (Mihai Weber, preşedintele PSD Gorj – n.r.), au venit verii şi cu nepoţii şi cu ultima mătuşă în viaţă, a fost o zi emoţionantă. A trebuit să venim şi la Casa Memorială Brâncuşi ca să fie completă. Aveţi nişte aleşi locali, chiar ai Partidului Social Democrat, preşedintele CJ, domnul primar, care au demonstrat performanţă şi, într-un spirit civic, de neam de gorjean, încercaţi să îi ajutaţi în continuare, nu stricaţi ceea ce funcţionează şi sunt puţine judeţe care se mândresc cu o dezvoltare atât de alertă a infrastructurii, atât rutiere, am văzut în comune canalizare în toate satele. Haideţi să depăşim orgoliile şi să dăm valorii administrative, de această dată, ceea ce merită, susţinerea noastră şi respectul cuvenit”, a spus Marcel Ciolacu.