Mistreț ucis pe DN 66. Mașina a fost avariată

Accident pe DN 66, în județul Gorj. Un mistreț a ieșit în drum, fiind lovit de un autoturism. Incidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi.

„În timp ce un bărbat de 42 de ani, din Tg Jiu, conducea un autoturism pe DN 66 Rovinari-Tg Jiu, a apărut brusc pe carosabil, în fața autoturismului, un porc mistreț.

În urma impactului, animalul a decedat și autoturismul a fost avariat”, a anunțat IPJ Gorj.

Șoferul nu a suferit leziuni, iar evenimentul rutier a fost soluționat ca tamponare.