Ce angajați se vor pensiona mai devreme

Noi locuri de muncă sunt recunoscute ca fiind joburi în condiţii speciale, prin intrarea în vigoare a Legii nr.188/2020, pentru modificarea şi completarea legii privind sistemul unitar de pensii publice.
Astfel, sunt avute în vedere următoarele activităţi din sectorul construcţii nave pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în următoarele activităţi specifice: control nedistructiv cu radiaţii ionizante, izolare cu vată minerală, galvanizare, sablare/zincare, vopsitorie, sudură, montare/demontare schele, lăcătuşerie montaj, tubulatură montaj, polizare montaj, mecanică montaj, electrică montaj.
Perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi în locurile de muncă menţionate anterior şi care, conform legislaţiei anterioare, au fost încadrate în grupa I de muncă, este asimilată stagiului de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă.

Beneficiile acestor dispoziţii sunt reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani pentru persoanele care au desfăşurat cel puţin 25 de ani activităţi în locurile de muncă mai sus menţionate, precum şi utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual, a unui stagiu complet de cotizare de 25 ani, pentru stagiul de cotizare realizat în aceste condiţii.

Vârsta standard de pensionare nu poate fi mai mică de 50 ani pentru femei şi 52 de ani pentru bărbaţi în cazul persoanelor care au desfăşurat cel puţin 25 de ani în locurile de muncă mai sus menţionate.