Autobuz cu mineri, lovit la Drăguțești

Un autobuz care transporta angajați ai Complexului Energetic Oltenia a fost implicat, în noaptea de luni spre marți, într-un eveniment rutier pe raza comunei Drăguțești.

„Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat, de 45 de ani, din comuna Drăguțești, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79 Drăguțești, din direcția municipiului Târgu Jiu către orașul Rovinari, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga și nu a acordat prioritate de trecere unui autobuz condus din sensul opus de către un bărbat de 54 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, intrând în coliziune cu acesta”, a comunicat IPJ Gorj.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto de 54 de ani, a doi pasageri din autobuz, respectiv un bărbat și o femeie de 48 și 44 de ani, din municipiul Târgu Jiu și a unei femei de 35 de ani, pasageră în autoturism.

Persoanele rănite au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Comandat de: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORGANIZAȚIA PSD GORJ; Realizat de SC OBIECTIV MASS MEDIA SRL; CUI mandatat financiar: 21200019