Constantin Brâncuşi, mijloc de propagandă şi sursă nesecată de bani pentru politicieni si nu numai

A trecut ceva vreme de când Doina Frumuşelu nu a fost prea uşor de abordat într-o discuţie liberă despre Brâncuşi, despre acest An Brâncuşi care, iată, este pe final, despre maniera de a se mai stoarce oarece bani pentru achiziţionarea „Cuminţeniei pământului” (pentru a câta oară?!)… Am regăsit-o, mai întâi, în Wikipedia franceză… Nu că acest fapt m-ar fi mirat. Realizările Doinei Frumuşelu nu ar trebui să mire pe nimeni. Cu rigoarea cercetătorului, cu o disciplină în muncă pe care şi-o impune, cu seriozitatea cercetării cu care scotoceşte viaţa şi opera lui Brâncuşi, Doina Frumuşelu a adus o seamă de aspecte inedite în cărţile sale despre sculptor, bulversându-i pe aproape toţi brâncuşiologii…Străini sau autohtoni! Volumele Doinei Frumuşelu se regăsesc în bibliotecile marilor muzee ale lumii. Sidney Geist a găsit în această doamnă un interlocutor de seamă, martor stând corespondenţa pe care au purtat-o de-a lungul anilor… Modestia este o caracteristică a Doinei Frumuşelu. Nu îi place să vorbească despre sine, ori despre cărţile sale. Nici despre cele două titluri de Doctor pe care le-a obţinut – unul în domeniul inginerie, cel de-al doilea în arte vizuale… Prima sa teză a fost publicată şi a intrat în biblioteci, cea de a doua încă nu.  Din păcate, banii se cheltuie pe toate prostiile de manifestări şi chiolhanuri, în schimb, pentru publicarea unei teze de doctorat de excepţie, ce pune laolaltă ştiinţa şi arta în cercetarea lui Brâncuşi, nu se găsesc defel! Este ruşinos pentru gorjeni că-şi ignoră valorile! Pentru că Doina Frumuşelu este ea însăşi, gorjancă!

Reporter: A trecut ceva timp de când nu am mai stat de vorbă, iar în viaţa ta s-au petrecut câteva evenimente majore legate de cea de-a doua ta profesie, aceea de „suflet”… Ai primit, după multă muncă şi tot atâtea renunţări, cel de-al doilea titlu de doctor…

Doina Frumuşelu: Da, era ceva necesar! Prin obţinerea titlului de doctor în arte vizuale, am reuşit „oficializarea” unei preocupări extra-profesionale, cercetarea vieţii şi a creaţiei lui Constantin Brâncuşi. De fapt, am urmat sfatul directorului de la MoMA din New York.

Rep.: Nu este puţin lucru! Ţi-ai dedicat o mare parte din viaţă cercetării vieţii şi operei lui Brâncuşi. Şi nu pornind de la fapte de toată lumea cunoscute, ci ai făcut o muncă ştiinţifică, de cercetare! Ai publicat rezultatele acestui efort, iar numeroasele cărţi şi-au găsit locul şi aprecierea în marile muzee ale lumii. Lăsând modestia la o parte, te rog să faci cunoscute şi publicului gorjean aceste lucruri de excepţie. În fond, eşti gorjancă şi este normal ca gorjenii să ştie că faci parte din elita internaţională în ceea ce priveşte Brâncuşi – omul şi opera!

D.F.: Îmi este greu să vorbesc despre mine, deşi oltenii nu cunosc noţiunea de laudă. Un oltean niciodată nu se laudă, el se prezintă. Cine doreşte se poate documenta singur despre activitatea mea. Acum când trăim într-o lume deschisă, aproape nimic nu rămâne ascuns, depinde doar de interesul pentru un subiect sau altul.

Rep.: Cuvântul tău are mare greutate în afara graniţelor României… Cu ceva timp în urmă ai refuzat un interviu pentru Le Monde…

D.F.: Da, aşa este! Articolele publicate în presa străină sunt uneori greu de suportat, deşi sunt de înţeles şi aceste apariţii dacă ne gândim că rămânem fără reacţie, indiferent ce se scrie despre noi! Un singur exemplu vreau să dau – un articol publicat în Le Monde din Paris, din decembrie 2014, în care Guvernul român era acuzat că acoperă diferite nereguli şi că nu este capabil să gestioneze subiectul Brâncuşi… Nimeni nu a protestat, nimeni nu a sancţionat articolul! Un prieten al meu francez, în calitatea sa de rezident român a depus un protest la Ambasada României din Paris, faţă de lipsa de reacţie a Guvernului român la acuzele grave aduse în ziarul Le Monde. Nici până în ziua de azi nu a primit vreun răspuns. Este incredibil cum ne place să fim umiliţi!

Rep.: Să rămânem în plan internaţional şi să discutăm despre fiul lui Brâncuşi, John Moore… să dezvoltăm un pic povestea cu testul ADN, şi ceea ce a însemnat el…

D.F.: În anul 2012, prietenul de care am amintit mai înainte a suportat cheltuielile pentru efectuarea analizei ADN, cu scopul de a dovedi oficial că John Moore este fiul lui Constantin Brâncuşi, pe care, tatăl, chiar dacă nu l-a recunoscut şi nu a dorit să-l cunoască, l-a sprijinit material, pe el şi pe mama sa, Vera Moore… John Moore a fost revoltat când şi-a văzut fotografia şi rezultatul testului publicate în reviste de scandal sau alte publicaţii din România fără acceptul său. De asemenea, a fost deranjat de folosirea abuzivă a numelui său de către persoane din judeţul Gorj de care nu a vrut să mai audă pentru că înrudirea îl dezavantaja. În timpul vieţii, nimeni dintre notabilităţile din ţară nu a încercat să-l cunoască şi să-l apropie de locurile natale ale tatălui său… A fost căutat de câţiva români stabiliţi în Franţa, care doreau să se documenteze asupra vieţii lui. Nimic mai mult!

Rep.: John Moore nu mai este în viaţă… Sunt atâţia care se bat cu pumnul în piept că l-au cunoscut, că l-au adus în Gorj, că au fost primiţi la reşedinţa sa, dar au tăcut mâlc despre trecerea în eternitate a fiului lui Brâncuşi!

D.F.: În noiembrie 2016, John Constantin Brâncuşi Moore a plecat dintre noi într-un anonimat total. A fost incinerat într-un crematoriu de la periferia Parisului, în prezenţa a 30-35 de persoane, fără însă ca cineva de la Ambasada României la Paris să se fi obosit să dea un anunţ, ori să transmită condoleanţe familiei, darămite să fie prezent la funeralii… Nu mai aduc vorba despre cei din ţară, care s-au folosit de numele lui doar pentru publicitate personală! Prietenul meu l-a vizitat pe John Moore cu câteva zile înainte de deces şi l-a găsit singur, într-o stare de degradare de neimaginat…

Rep.: E şi mai greu de povestit diverse lucruri despre fiii săi şi prezenţa acestora la funeralii…

D.F.: John Moore, copilul nedorit de Brâncuşi, a plătit pentru greşelile părinţilor săi… A murit în mizerie, lipsit de îngrijire, uitat de toată lumea şi fără a-şi vedea pe cei doi fii a săi înaintea decesului.

Rep.: Revenind pe meleaguri româneşti, aş dori să vorbim şi despre “Cuminţenia Pământului”, În anul 2009 tu ai scris în publicaţia noastră despre operă şi ceea ce s-a întâmplat în timp cu ea. Era după scoaterea Mlle Pogany, fraudulos, din ţară. Să reluăm pe scurt…

D.F.: Sculptura “Cuminţenia Pământului” a fost cumpărată de statul român şi expusă la expoziţia omagială organizată cu prilejul împlinirii a 80 de ani de viaţă ai artistului în 1956… Deschisă la Bucureşti la sfârşitul lui decembrie 1956, a fost prima expoziţie personală a lui Brâncuşi în Europa. Pentru că negocierile cu familia proprietarului s-au prelungit, sculptura a fost expusă spre sfârşitul expoziţiei, în 1957. Dar despre aceasta, am scris în repetate rânduri, începând din 2009, până în prezent. Modul în care a decurs procesul de retrocedare şi, mai ales de “răscumpărare”, nu reprezintă decât o dovadă în plus că Brâncuşi pentru statul român, indiferent de orientarea politică, nu a fost decât un mijloc de propagandă şi o sursă nesecată de bani, fapt recunoscut cu mulţi ani în urmă într-un interviu dat de Mircea Deac, un răsfăţat al regimului comunist.

Rep.: Privind retrospectiv, numele sculptorului a fost târât în tot felul de afaceri urâte, precum scandalul osemintelor…

D.F.: Să privim un pic în urmă… În absenţa unei implicări a Guvernului român, fiindcă, în fond, Brâncuşi reprezintă un bun naţional, problema repatrierii osemintelor a fost preluată de persoane fizice… un poet ne asigura de colaborarea şi aprobarea Primăriei Parisului pentru repatrierea osemintelor artistului, când, de fapt, acesta nu avea decât o scrisoare de la Serviciul de spaţii verzi. Cei de la spaţiile verzi îl sfătuiau să apeleze la o casă de avocatură, având în vedere că mormântul era proprietate privată. O altă persoană foarte vocală cu ceva timp în urmă, dintre rudele foarte îndepărtate, a renunţat de-a lungul vremii la integralitatea osemintelor, mulţumindu-se, în final, cu un „oscior”… Este umilitor pentru noi, românii, cum poate fi abordat Brâncuşi în România!

Rep.: Cum ai cataloga iniţiativa Guvernului de a sărbătorii în 2016 cei 140 de ani de la naşterea lui Brâncuşi? Cum ai caracteriza seria de manifestări organizate de instituţii culturale şi de învăţământ, de diferite persoane mai mult sau mai puţin implicate în actul cultural din ţară… Să nu-i uităm pe politicieni…

D.F.: Tot ceea ce s-a petrecut în anul 2016 a fost un vis urât. S-a preferat ca în locul unei manifestări omagiale internaţionale de înaltă ţinută ştiinţifică şi artistică, după modelul celor organizate în anii 1967, 1976, şi chiar, 2001, să ni se servească multe evenimente mărunte, modeste calitativ, dar consistente din punct de vedere al cheltuielilor. Şi totul a culminat cu expoziţia omagială din Bucureşti care a inclus deşeuri textile şi nişte obiecte casnice prezentate ca făcând parte din creaţia lui Brâncuşi. În absenţa unor buletine de analiză genetică care să ateste că textilele au aparţinut artistului, ne putem gândi că acestea provin de la groapa de gunoi. Îşi poate cineva imagina aşa ceva legat de un alt mare artist?! Cu siguranţă, nu! Continuând pe această direcţie, următoarea expoziţie, probabil, va fi cu lenjeria lui Brâncuşi! Jenant! Din 2004, de la expoziţia „Constantin Brancusi: the Essence of Things” deschisă la Tate Modern şi apoi, itinerată la Muzeul Guggenheim din New York, în brâncuşiologie nu a mai avut loc nimic notabil până în prezent!

Rep.: Până la urmă, ce se va întâmpla cu donaţiile oamenilor obişnuiţi pentru „răscumpărarea” operei „Cuminţenia Pământului”, ale celor de bună credinţă?

D.F.: În România există instituţii abilitate să se sesizeze din oficiu în cazul în care există suspiciuni de înşelăciune şi să cerceteze dacă totul s-a desfăşurat în respectul legilor ţării.

Rep.: Să ne întoarcem şi la Târgu Jiu… În Anul Brâncuşi, Municipalitatea a cheltuit bani mulţi cu manifestări de toată jena. După palma pe care au primit-o cu refuzul unui dosar de tot râsul, mai există vreo şansă de includere a Ansamblului „Calea Eroilor” în patrimoniul UNESCO? Ori a fost irosită de ambiţii pe bani mulţi?!

D.F.: Despre ceea ce s-a întâmplat cu Brâncuşi în timpul mandatelor fără număr, fără valoare ale primarului Florin Cârciumaru nu am decât trei cuvinte: O sancta simplicitas! A fost o problemă pentru care nu avea pregătirea şi nici înţelegerea să o abordeze, adică a fost depăşit de complexitatea ei. Să ne ferească Dumnezeu de o încercare asemănătoare! Despre refuzul dosarului de includere a Ansamblului Brâncuşi în patrimoniul UNESCO, rămân la părerea mea, exprimată în 2013 şi pe care am publicat-o la vremea respectivă… S-au cheltuit cu iresponsabilitate sume imense de bani. Ar fi interesant de aflat opinia domnilor Florin Cîrciumaru, Sergiu Nistor şi Nicolae Manolescu despre rezultatele demersului eşuat şi de ce au cheltuit banii publici pentru un proiect despre care declarau din start că nu prea sunt şanse de reuşită! Am văzut cu toţii că după respingerea dosarului toate persoanele implicate, foarte vocale la început, au dispărut cu totul!

Rep.: Din păcate, oficialii gorjeni, şi să spunem lucrurilor pe nume, primarul Cîrciumaru te-a ignorant cu obstinaţie, preferând la Centrul Brâncuşi tot felul de neaveniţi, care şi-au bătut joc de opera monumentală de la Târgu Jiu. Îl putem în categoria neaveniţi şi pe Radu Varia…

D.F.: Scandaluri au fost multe… Aş vrea să fac referire aici la ultimul, la cel legat de curăţarea cu jet de apă sub presiune scăzută a Porţii Sărutului, investigat într-un stil pur românesc. Mulţi şi-au exprimat revolta şi au condamnat acest mod de acţionare care, în sine, nu era cauza deteriorărilor produse monumentului. După reţeta binecunoscută, s-a înfiinţat o Comisie aşa-zis internaţională de analiză, care până în ziua de astăzi nu a prezentat concluziile, iar vinovaţii sunt în continuare mari specialişti… Ceea ce s-a întâmplat la Poarta Sărutului nu a fost decât efectul “tratamentului” aplicat de aşa numiţii specialişti ai Centrului de Artă şi Cultură „Constantin Brâncuşi” din structura Primăriei Târgu-Jiu. Detartrantul folosit la curăţarea anterioară a pătruns în capilarele şi porii travertinului, lucrând în timp. Jetul de apă nu a făcut decât să scoată la suprafaţă produşii rezultati din reacţia detartrantului cu piatra. O poveste halucinantă, dar, de fapt, un act criminal faţă de Patrimoniul Naţional! În ceea ce priveşte “resuscitarea” lui Radu Varia prin apariţiile sale la posturi de televiziune naţionale, trecând peste stilul caracteristic, acesta continuă să vorbească mult şi să spună puţin… Iar apariţiile tv ne-au prezentat un om care face mari eforturi pentru a fi luat în seamă, penibil prin faptul că încurcă datele istorice, informaţiile despre Brâncuşi, lucrările artistului… Îmi vin în minte spusele lui Nicolae Iorga: România este „o ţară în care nu te compromiţi”! Radu Varia ne dovedeşte că aşa este!

Rep.: Ce aştepţi de la 2017?

D.F.: Nu aştept nimic! După atâţia ani, am obosit să aştept! Iar dacă, te oferi să faci ceva, chiar benevol, eşti izolat imediat! Suntem o naţie abulică şi trebuie să ne tratăm ! După aceea mai vorbim!

 

Andra DUMITRESCU
Bucureşti, decembrie 2016

 

 

Lasă un răspuns