Avertisment de la polițiști

Având în vedere că în ultima perioadă de timp, mai multe persoane au primit apeluri scurte de la numere cu prefix, ale unor ţări străine, polițiștii gorjeni recomandă cetățenilor să nu apeleze înapoi, deoarece poate fi o înșelăciune, constând într-un apel cu taxă inversă.

Printre prefixele care au fost afișate pe ecranele telefoanelor, sunt cele ale unor numere de telefon din Sudan, Burundi, Mali sau Africa de Sud.

Cei care au răspuns unor astfel de apeluri susțin că au auzit un robot cu voce feminină, care foloseşte limba română, însă incorect gramatical.

Atenție, costurile suplimentare ale unui astfel de apel pot ajunge până la 2 euro pe factură.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj nu au fost primite astfel de sesizări, până în prezent.

Lasă un răspuns