ANM: Valori de temperatură apropiate de normele perioadei; ploile vor fi mai prezente începând cu 26 noiembrie

Regimul termic se va încadra, în general, în mediile normale ale perioadei la nivelul întregii țări, însă ploile vor fi din ce în ce mai prezente începând cu data 26 noiembrie, în funcție de regiune, reiese din prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă în intervalul 20 noiembrie – 3 decembrie, publicată luni.

În Oltenia, temperatura aerului va fi apropiată de normalul perioadei în primele două zile ale intervalului de prognoză, astfel că, în medie, valorile diurne se vor situa în jurul a 8 grade, iar cele nocturne vor oscila de la—1 la 2 grade. Apoi, vremea se va încălzi ușor și treptat și astfel, între 22 și 26 noiembrie vremea va deveni caldă, cu temperaturi diurne de 10…13 grade și nocturne de 1…3 grade. În cea de-a doua săptămână, regimul termic se va caracteriza printr-o medie a temperaturilor maxime de 9….10 grade și a celor minime de 2…3 grade. Vor fi precipitații slabe, la începutul primei săptămâni, iar probabilitatea de apariție a acestora va fi în creștere după data de 26 noiembrie.

Lasă un răspuns