Angajaţii români care pierd 40% din salariu în septembrie

Salariile angajaților din Autoritatea Feroviară Română (AFER) au scăzut, începând cu data de 6 septembrie, cu până la 40%, aceștia pierzând sume cuprinse între 250 de lei și 2.000 de lei, a declarat, marți, pentru Agerpres, liderul sindical din AFER, Ioneta Alexe.„Situația ingrată în care a ajuns AFER-ul, instituție publică finanțată integral din venituri proprii, constituie efectul unei probleme pe termen lung, de cadru legislativ și de interferență a unor diverse interese. La momentul apariției Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice salariații instituției aveau un contract colectiv de muncă în vigoare, drept pentru care au fost menținute în plată salariile stabilite. Începând cu anul 2012, la încetarea contractului colectiv de muncă au fost menținute salariile în plată conform completărilor și modificărilor Legii nr. 284/2010 care prevedeau ‘menținerea în plată’ a salariilor. Menționăm faptul că în AFER nu au mai avut loc majorări salariale din anul 2008. De aici au apărut problemele AFER, care, în urma controalelor Curții de Conturi, a fost atrasă în procese care sunt și în prezent pe rol”, a explicat Ioneta Alexe.

Sursa: Digi24.ro

Lasă un răspuns