A uitat de Gorj, dar va candida în Dolj!

cupa-tariceanu

Deputatul de Gorj, Ion Cupă, va deschide lista ALDE Dolj la alegerile parlamentare, la Camera Deputaţilor. După ce s-a reîntors cu familia în judeţul Mehedinţi, Cupă a uitat de gorjenii care l-au trimis în Parlament şi s-a preocupat exclusiv de filiala ALDE Dolj, pregătindu-şi, astfel, din timp, culoarul pentru o candidatură în această iarnă. „Obiectivul nostru este să reprezentăm alegătorii doljeni atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senatul României. Am stabilit în cadrul conducerii democratice a organizaţiei lista candidaţilor pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. Apreciem că este o echipă bună, care merită încrederea doljenilor. Fiecare dintre candidaţii ALDE Dolj are o experienţă profesională puternică şi ar fi utili în comisiile de specialitate ale Parlamentului României”, spune Cupă.

 

Interesul poartă fesul!

Fostul şef al Finanţelor Gorj, Ion Cupă, a fost adus în 2009, în Gorj, de Ionel Manţog, ex-preşedintele PDL Gorj. Cupă ocupase până atunci diverse funcţii de conducere la Direcţia de Finanţe Mehedinţi. De când a preluat mandatul de deputat de Gorj, Cupă a avut şapte întrebări şi interpelări adresate Guvernului, ultima fiind înregistrată pe 10 decembrie 2014, când solicita ambulanţe noi pentru Serviciul Judeţean de Ambulanţe Gorj. De atunci, până în prezent, Cupă nu a mai avut activitate parlamentară în Gorj.

ditescu

Fost şef din CEO, candidat la Senat

Şi Corneliu Dițescu, fostul director al Sucursalei Electrocentrale Turceni din cadrul CE Oltenia, este primul pe lista ALDE Dolj, la Senat. Dițescu s-a pensionat de la CE Oltenia în urmă cu un an. „Am intrat în politică după ce am ieșit la pensie. Mi-am terminat treaba cu serviciul și m-am apucat la altceva”, a declarat Dițescu. El este vicepreşedinte ALDE Dolj, doctor în economie şi cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Politici Publice, Administraţie şi Ştiinţele Educaţiei de la Universitatea „Constantin Brâncuşi”.

CRISTINA TUDOSIE

Lasă un răspuns