A murit actrița Stela Popescu

Actrița Stela Popescu a fost găsită decedată, joi, la domiciliul său, a declarat coordonatorul SMURD București, medicul Bogdan Oprița.

„Acum 20 de minute a fost găsită decedată la domiciliu de echipajul SMURD”, a afirmat Oprița.

Stela Popescu avea 81 de ani.

Reprezentanții ISU București Ilfov au comunicat că s-a primit un apel la numărul de urgență 112, care anunța existența unei persoane de sex feminin cu probleme respiratorii severe, în strada Alexandru Donici.

Au fost trimise la fața locului două echipaje SMURD (tip B și C), însă persoana era decedată. Nu au fost întreprinse manevre de resuscitare, a precizat ISU București Ilfov.

Lasă un răspuns