20 de ani de la moartea prinţesei Diana

S-au împlinit în această noapte 20 de ani de la moartea Prinţesei Diana într-un accident de maşină, în Paris. Avea doar 36 de ani. Dispariţia celei supranumite Prinţesa Inimilor a provocat multă durere în rândul admiratorilor ei, care aşează în fiecare an mii de buchete de flori la porţile Palatului Westminster.

Lady Diana, prințesă de Wales, numită de britanici ”prințesa inimilor”, a fost și rămâne una dintre cele mai influente personalități feminine ale secolului XX. Ea a intrat în istorie prin frumusețe, naturalețe, eleganță, bunătate, câștigând simpatia lumii întregi.

Diana Frances Spencer s-a născut la Park House, Sandringham în Norfolk, la 1 iulie 1961. A fost fiica mai mică a lui John Spencer, viconte Althorp (mai târziu conte Spencer) și a lui Frances Spencer, vicontesă Althorp. A avut două surori mai mari, Sarah și Jane, și un frate mai mic, Charles. Familia Spencer a fost apropiată familiei regale britanice din anii 1600.

Diana a crescut în Park House, cunoscându-i din copilărie pe prinții Charles și Andrew. A studiat acasă până la nouă ani, apoi a urmat cursurile școlii Riddlesworth Hall din Norfolk, după care a devenit elevă a West Health Girls’ School din Kent. A fost pasionată de înot, balet, tenis, ski, potrivit site-ului www.britishroyals.info.

Sursa> Digi24.ro

Lasă un răspuns